Președintele CJ Suceava se apucă de învățat chineza considerând-o o limbă utilă în dezvoltarea zonei

Președintele CJ Suceava se apucă de învățat chineza considerând-o o limbă utilă în dezvoltarea zonei
Publicat: 18/10/2013, 14:39
Actualizat: 18/10/2013, 14:49

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunțat, vineri, că se va înscrie la un curs de limbă chineză spunând că și elevii ar trebui să se orienteze spre limbi moderne care ar fi utile în dezvoltarea acestei zone, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Nechifor, care a participat, vineri, la reuniunea anuală de management instituțional organizată de ISJ Suceava cu directorii unităților de învățământ din județ, a declarat că ar trebui încurajate schimburile de elevi și profesori din regiunile cu care CJ Suceava are încheiate parteneriate de colaborare în ideea internaționalizării conceptului de educație.

El a spus că, în prezent, CJ Suceava are încheiate zece parteneriate de colaborare cu regiuni din Franța, Germania, Polonia, Ucraina, Republica Moldova și China.

„De foarte mult ori noi discutăm cu partenerii noștri de acolo despre astfel de schimburi între profesori și elevi. Sunt de fapt și tabere, pe care eu le salut de fiecare dată, pe care cei din Schwaben și cei din Polonia din Silezia le organizează anual și avem schimburi de copiii și în felul acesta internaționalizăm și conceptul de educație, pentru că experiența pe care o capătă un copil, chiar și într-o săptămână, e foarte importantă și trebuie multiplicată în sensul ăsta”, a spus Nechifor.

Președintele Consiliului Județean Suceava a anunțat că s-a înscris la un curs de limbă chineză care va fi organizat la universitatea suceveană.

El a spus că elevii și profesorii ar trebui să se orienteze și spre alte limbi moderne care pot fi utile în acest spațiu.

„A ști limba engleză acum e ca și cum știam a scrie în urmă cu 60 de ani. Engleza e o necesitate, de fapt un lucru foarte comun, hai să încercăm să ne orientăm și spre alte limbi moderne. Sunt și alte limbi care pot fi utile în acest spațiu, spre exemplu, ucraineana, dat fiind că avem foarte multe relații cu cei din partea de nord a Bucovinei. Și în felul acesta cred că ar trebui să dezvoltăm mai bine, folosind și parteneriatele pe care le avem încheiate de Consiliul Județean cu unități administrative din alte țări”, a mai spus Nechifor.

Președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, fost europarlamentar, este vorbitor de engleză, franceză și italiană.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Pierzi instant permisul auto. Se va da ordin UE, lege și în România: Nu se...
Amenzi mari pentru șoferii care nu respectă o regulă mai puțin cunoscută
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Cât plătește Australia pentru modernizarea submarinelor?